Doru Măgaru, interlopul care a stat la masă cu Traian Băsescu, colecţionar de dosare penale
Doru Petrescu, zis Măgaru, interlopul craiovean prezent, sâmbătă, la Băileşti, la aceeaşi masă cu preşedintele Traian Băsescu, este un personaj cercetat de nenumărate ori de anchetatorii doljeni, pentru infracţiuni dintre cele mai diverse. Aproape de fiecare dată, a fost găsit nevinovat.
Invitatul-surpriză de la masa preşedintelui Traian Băsescu, din timpul vizitei în Băileşti, Doru Petrescu, zis Măgaru, are un palmares infracţional "de invidiat", scrie Cotidianul.ro.
Acuzele ce i-au fost aduse de-a lungul anilor sunt dintre cele mai diferite: de la calomnie, insultă, agresiune, distrugere, şantaj, ultraj la adresa unor poliţişti până la evaziune fiscală şi alte infracţiuni economice. Şi mai interesant este faptul că Doru Măgaru a fost găsit nevinovat în mai toate dosarele în care a fost cercetat de poliţiştii şi procurorii doljeni de-a lungul anilor. Este posibil ca deznodământul judiciar să fi fost benefic lui "Măgaru" tocmai pentru că el este bun prieten cu Gheorghe Bică, comisar-şef, trecut în rezervă în primăvara acestui an, fost şef al Poliţiei doljene şi al Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Craiova.
Cotidianul.ro a prezentat de asemenea detalii legate de relaţia dintre Doru Petrescu şi primarul Craiovei, Antonie Solomon. Acesta spune că nu îşi aminteşte când au fost făcute fotografiile publicate în care apare alături de Doru Petrescu.
"Am fost surprins. Probabil că vreun binevoitor a vrut neapărat să imortaliezez pe primarul Craiovei alături de Doru Petrescu. Vreau să vă spun că nu mi-e teamă de ceea ce fac în Craiova. Pe mine mă judecă craiovenii, iar când mor Dumnezeu", a declarat Antonie Solomon în cadrul emisiunii Realitatea te priveşte de la Realitatea TV.
Întrabat dacă ştie de faptul că Măgaru face parte din lume interlopă, Solomon a spus: "Dacă interlop înseamnă în Craiova unul care are o afacere şi în ea lucrează peste 100 de persoane, care plăteşte dările la stat, la primărie şi la administraţia financiară, comportamentul lui nu mă interesează, să răspundă în faţa legii".