Dorin Chioțea, invitatul Alexandrei Păcuraru
Face presă de peste 20 de ani şi este pasionat şi dedicat meseriei de jurnalist. Vorbim despre Dorin Chioţea, una dintre gazdele matinalului de la Realitatea. Invitat în emisiunea „Acasă la Oamenii Realităţii”, jurnalistul a vorbit despre carieră şi viaţa de familie.
Echipa "Acasă la Oamenii Realităţii" a ajuns, săptămâna aceasta, în casa uneia dintre gazdele matinalului Realitatea. Dorin Chioţea a vorbit despre cheia succesului pentru o carieră longevivă.
"Trebuie să fii natural, să fii tu însuți în fiecare zi. Nu trebuie să te păcălești pe tine însuți, trebuie să te comporți în public așa cum te comporți și în familie, acasă și cu colegii de serviciu", a declarat acesta.
Dorin se declară cel mai fericit soţ şi spune că o relaţie de durată se clădeşte pe încredere reciprocă şi sinceritate.
"În primul rând, într-o relație de familie trebuie să fie onestitate, deschidere totală și o prietenie autentică", a spus jurnalistul.
"Nimeni nu e scutit de încercări, de momente grele, important e să nu uiți că persoana pe care ai ales-o să îți fie alături, chiar dacă uneori mai scade atenția față de cuplu, persoana aia e acolo și trebuie să o tragi de mânecă, ea pe tine, tu pe ea", a afirmat soția sa, Carmen.
Gazda matinalului Realitatea TV este tatăl unei fetiţe de 10 ani şi al unui băieţel de 5 ani. Timpul petrecut alături de copiii săi este cel mai important pentru Dorin.
"Tata stă cu mine acasă, facem împreună temele, le corectăm. Mergem în parc, ne jucăm, mâncăm înghețată, ne mai ducem și la cursuri de înot", a spus fiica jurnalistului, Eva.
Familia Chioţea este adepta unui stil de viaţă sănătos şi împreună încearcă să aibă cât mai multe activităţi sportive.
"Carmen mă depășește la probele de viteză, mă pregătesc de vreo săptămână și jumătate fac sport la un nivel de intensitate ridicat. Sportul te și eliberează", povestește Dorin.
"Era un hobby să alerg, am făcut atletism în tinerețe și am reluat acest hobby pentru că, odată cu copiii, e bine să dai un bun exemplu și îți faci și un bine. Încercăm să avem un stil de viață sănătos, hrană sănătoasă, fructe legume", afirmă, la rândul său, soția jurnalistului, Carmen.