Dorel Şandor: Criza noastră cea de toate zilele
Toată lumea recunoaşte consecinţele negative ale crizei politice în derulare, dar aceasta are şi câteva avantaje, beneficii. Printre acestea ar putea fi oportunitatea pentru românul obişnuit de a-şi da seama (nu e puţin lucru, oamenii obişnuiţi nu prea fac asta) cât de modestă, mediocră, meschină este gaşca pe rol de clasă politică în România. De elită să nu mai vorbim.
Modestă în obiective, mediocră în performanţe, meschină în alegeri. De fapt, politicienii României curente nu au vocaţia alegerii. Doar pretind să fie aleşi, de cât mai multe ori, în orice. De la primar de comună la primar de capitală suspendată. De la consilier local pe şpăgi la europarlamentar pe vizitarea capitalelor neeuropene. De la director secretar de stat în minister la vicepreşedinte BNR. Ales pentru a decide. A decide în bătaia vântului, a circumstanţelor, a micilor şi marilor avantaje.