MENIU

Doi tineri din Bacău susţin că fetiţei lor i-a fost ruptă clavicula la naştere

Foto: RTV

Un nou-născut a stat cinci zile la maternitatea din Bacău, cu clavicula ruptă fără să fie consultat de un medic. În cele din urmă, la insistenţele mamei, micuţa a fost consultată de un ortoped. Acum copila are umărul imobilizat cu bandaje, iar părinţii au făcut o reclamaţie la Colegiul Medicilor împotriva medicului care a asistat la naştere.

Ioana a născut natural, la începutul lunii, o fetiţă de 3 kilograme şi 600 de grame care a primit nota 10 de la medicul obstetrician.

"Am observat că avea o vânătaie pe umăr, iar în momentul în care o atingeam plângea foarte tare. A zis că nu, nu e nimic. Nu e nimic, pur şi simplu", a declarat Ioana Apostu Gâţu, mama bebeluşului.

Tânăra a încercat zile în şir să le atragă atenţia medicilor asupra stării fetiţei sale.

"Soţia mea m-a sunat după 3 zile că numeni nu se interesează şi nimeni n-are grijă şi copilul e fracturat", a precizat Vasile Apostu Gâţu, tatăl.

Abia după cinci zile şi după ce părinţii au făcut o reclamaţie la Colegiul Medicilor, fetiţa a fost consultată de un ortoped care a constatat că are clavicula fracturată de la naştere. Obstetricianul acuzat de părinţi că i-a rupt umărul copilei spune însă că astfel de accidente sunt relativ frecvente, opinie susţinută şi de alţi specialişti.


"Este o fractură care apare relativ frecvent, de cele mai multe ori la naşterea naturală. Această claviculă se vindecă foarte repede, foarte bine, nu lasă sechele", a spus Mihai Călinescu, medic primar chirurgie pediatrică.

Colegiul Medicilor Bacău urmează să analizeze plângerea primită şi să decidă dacă va face o anchetă la Maternitate.