MENIU

Doi romi, suspectaţi că ar fi violat o italiancă de 14 ani

Foto: imegeant.com

Doi imigranţi, probabil romi din Europa de Est, au violat sâmbătă după-amiază o italiancă în vârstă de 14 ani şi l-au agresat pe prietenul acesteia, în vârstă de 16 ani, în apropiere de un parc din Roma, relatează presa italiană.

Cei doi l-au dus cu forţa pe băiat într-un loc întunecat, l-au bătut, au violat adolescenta, după care le-au furat banii şi telefoanele şi au fugit, relatează La Repubblica. Autorităţile, care au lansat o anchetă, nu i-au identificat încă pe agresori.

Băiatul a fost audiat sâmbătă, dar nu a putut furniza decât informaţii sumare despre cum erau îmbrăcaţi sau cum arătau aceştia. La locul faptei, însă, poliţia ar fi găsit urme "importante" pentru investigaţie. Vreau dreptate repede, altfel mi-o fac singură", a avertizat mama fetei, la sosirea la spitalul unde era îngrijită aceasta.

Duminică, de dimineaţă, un grup de italieni s-a adunat în faţa intrării în parcul unde a avut loc agresiunea. "Organizăm o manifestaţie pentru a atrage atenţia lumii politice şi instituţionale asupra acestei zone abandonate de ani de zile", a spus unul dintre participanţi pentru Corriere della Sera. "Ne este teamă să ne trimitem nepoţii la şcoala din apropiere de parc. Îi lăsăm în faţa intrării şi mergem să îi luăm. Sunt prea mulţi străini şi nomazi de care ne este teamă", afirmă şi o bunică.

Contactat de cotidianul Corriere della Sera, primarul Romei Gianni Alemanno, aflat în Slovenia, a declarat că este vorba de o "situaţie de urgenţă socială" şi că cei doi agresori sunt "probabil romi" şi aveau accent de imigranţi din Europa de Est.

Mai multe articole despre:
agresiune Roma romi italiană violată