Doi morţi şi un rănit, în urma unui atac armat la o casă de schimb valutar din Braşov
Atac armat la o casă de schimb din zona centrală a oraşului Braşov. O persoană a murit la puţin timp după atac, iar o a doua persoană a decedat după câteva ore, la spital. Încă o persoană a fost rănită şi se află sub îngrijirea medicilor, în stare gravă.
Agresorul, deşi este căutat de către forţele de poliţie, nu a fost încă găsit.
Atacul a avut loc atunci când doi angajaţi ai casei de schimb se pregăteau să plece. Ei au ieşit din sediu cu două genţi cu bani şi s-au urcat într-o maşină unde erau alte două persoane. Agresorul a tras prin geamurile maşinii şi a reuşit să fugă cu una dintre genţi. Totul a fost observat de un trecător, care a mers pe urmele agresorului, însă şi el a fost împuşcat.
La faţa locului au venit poliţişti şi jandarmi, ce efectuează cercetări în acest caz.
Ministrul de Interne, Liviu Dragnea, a dispus ca echipe ale IGPR şi DGIP să se deplaseze de urgenţă la Braşov pentru a acorda sprijin în acţiunile care se desfaşoară pentru soluţionarea evenimentelor de la casa de schimb valutar, se arată într-un comunicat de presă.
Martorii incidentului de la casa de schimb valutar spun că atacatorul ar fi fugit spre Tâmpa, iar în jur de o sută de jandarmi au fost mobilizaţi pentru căutarea acestuia, spun surse din Jandarmerie, citate de NewsIn.