Doi militari români au fost răniţi în Afganistan
Doi militari români au fost răniţi în Afganistan, vineri noaptea, în urma unui atac insurgent cu grenade.
În urma atacului, fruntaşii Constantin Buturugă şi Florin Drehluţă au suferit răni în zona membrelor inferioare. Militarii au fost deja transportaţi la spital. Unul dintre ei a fost deja operat, iar starea lor de sănătate este bună.
''Doi militari dintr-o bază înaintată aflată la 60 kilometri nord-est de Qalat, în Afganistan, au fost răniţi noaptea trecută în urma unui atac insurgent cu aruncătoare de grenade şi armament de infanterie. Starea lor este bună, potrivit medicilor. Li se acordă tratamentul medical de specialitate'', a declarat Constantin Spânu, purtător de cuvânt Ministerul Apărării Naţionale.
Militarilor li s-au acordat primele îngrijiri în baza militară din Qalat şi au fost transportaţi cu un elicopter de evacuare medicală la Kandahar, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Cei doi militarii răniţi fac parte din Batalionul 280 Manevră, care şi-a început misiunile în Afganistan în iulie. În prezent, Armata României are dislocaţi în Afganistan aproximativ 1.050 de militari, care acţionează, preponderent, în provincia Zabul.
În cei patru ani de când România participă cu trupe în Afganistan, s-au mai înregistrat şi alte accidente soldate cu o lungă listă de morţi şi răniţi. Numai în 2008, 3 soldaţi români şi-au pierdut viaţa în Afganistan.