MENIU

Doi inclupaţi din procesul permiselor vor să se întoarcă în poliţie

Foto: Realitatea TV

Au stat după gratii peste un an, iar acum vor să se întoarcă în Poliţie. Abia eliberaţi de o săptămână din arestul penitenciarului Târgu Mureş, doi inculpaţi din procesul permiselor au cerut să fie reîncadraţi ca subofiţeri în Argeş.

Reprezentanţii Prefecturii Argeş susţin că cei doi au dreptul să lucreze în continuare ca poliţişti, cât timp nu au fost condamnaţi. Cu toate acestea, nu au voie să presteze activităţi care presupun relaţii cu publicul.

Alţi doi poliţişti inculpaţi în acelaşi dosar au preferat sa ceară pensionarea odată eliberaţi din arest, iar un altul şi-a dat demisia. În acest dosar, 28 de persoane sunt acuzate de trafic de influenţă şi luare de mită. Potrivit procurorilor DNA, inculpaţii au eliberat ilegal peste 3.000 de permise de conducere.