MENIU

Discursul preşedintelui în Parlament rămâne pentru data de 15 septembrie, ora 19.00

Foto: cdep.ro

Secretarul Camerei Deputaţilor Dumitru Pardău (PD-L) a declarat miercuri, după şedinţa Biroului Permanent, că în programul din data de 15 septembrie, la ora 19.00, este trecută pe ordinea de zi şedinţa comună a celor două Camere pentru a asculta mesajul preşedintelui Traian Băsescu.

"E clar că Preşedinţia a confirmat atâta vreme cît a fost pusă pe ordinea de zi", a declarat Pardău, întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu a fost de acord cu data şi ora propuse de Parlament, după ce ceruse să se adreseze în ziua de 14 septembrie.

Preşedintele Băsescu a adresat marţea trecută o scrisoare preşedinţilor Camerelor Parlamentului, anunţând intenţia de a se adresa plenului reunit pe "probleme politice ale naţiunii".

Tot pe 15 septembrie, înaintea discursului preşedintelui Băsescu, senatorii şi deputaţii se vor reuni în alte trei şedinţe comune pentru a asista la momentele asumării răspunderii Guvernului pe trei legi ale reformei - reorganizarea agenţiilor, salarizarea unică şi Legea Educaţiei naţionale.