MENIU

Directorul RATP Ploieşti a primit o primă de 5.500 de euro

Foto: RTV
El a primit o primă a cărei valoare este de 5.500 de euro

Pentru că şi-a îndeplinit criteriile de performanţă anul trecut, directorul Regiei de Transport Public Ploieşti a fost răsplătit. El a primit o primă a cărei valoare este de 5.500 de euro. Acum, consilierii locali şi edilul Ploieştiului au cerut un audit pentru a stabili dacă banii au fost alocaţi legal.

Radu Popescu, directorul Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, a primit, în urma unei hotărâri a consiliului de administraţie, o primă în valoare de 5.500 de euro, aproximativ 240 de milioane de lei vechi.

"S-a acordat o primă de 23 de mii de lei noi, care reprezintă 12 salarii primite la nivelul anului precedent", a declarat Radu Popescu.

Între timp, primarul Ploieştiului a cerut o anchetă pentru a vedea cum stau lucrurile la RATP.

În tot acest timp, Consiliul Local se gândeşte dacă va majora sau nu preţul călătoriei pe mijloacele de transport în comun.

Până la finalizarea auditului intern de la RATP Ploieşti, tarifele vor rămâne neschimbate.

Mai multe articole despre:
Ploieşti primă anchetă control audit