MENIU

Directorii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Direcţiei Silvice Gorj au fost înlocuiţi

Foto: gds.ro

Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Traian Pătrăşcoiu, susţinut de PSD, a fost demis miercuri, iar în urmă cu o zi a fost schimbat din funcţie şi directorul Direcţiei Silvice Gorj, Ovidiu Cârstoc.

Traian Pătrăşcoiu, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, a fost demis în timp ce se afla în concediu medical. El a declarat că intenţionează să atace în contencios administrativ decizia de demitere a sa din funcţia de conducere a Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj şi susţine că nu i-a fost acordată nici măcar perioada legală de preaviz. Pătrăşcoiu a fost numit directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Gorj în urmă cu cinci luni, bucurându-se de sprijinul PSD.

La Direcţia Silvică Gorj, noul director este Gheorghe Novac, susţinut de PDL. Novac a fost numit cu delegaţie până la organizarea unui concurs. Fostul director Ovidiu Cârstoc se află în concediu medical.

Săptămâna trecută, au fost schimbaţi din funcţii inspectorii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj susţinuţi de PSD. Iustin Paralescu, membru al PDL Gorj şi profesor de matematică, a fost numit marţi la conducerea inspectoratului, iar miercuri a fost schimbat din funcţie şi Vasile Antonie, unul dintre inspectorii şcolari adjuncţi. În locul acestuia a fost numit Gheorghe Mitescu. În locul celuilalt inspector şcolar adjunct a fost numită Camelia Bibere.