Direcţia de Asistenţă Socială din Mureş le cumpără ţigări bolnavilor
Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş nu renunţă la obiceiul de a cumpără ţigări pentru bolnavii psihic. Instituţia a organizat o licitaţie în urmă cu câteva zile şi va plăti pentru ele peste 220.000 de lei.
Astfel de achiziţii au devenit deja tradiţie la DGASPC Mureş. De 15 ani, reprezentanţii instituţiei cumpără ţigări pentru pacienţii săi. Acum, DGASPC intenţionează să cumpere 53.000 de pachete de ţigări.
Consiliul Judeţean spune că nu poate împiedica această procedură pentru că este legală.
În urmă cu câteva luni, DGASPC Mureş a fost implicată într-un scandal identic.
Scandalul a pornit atunci de la un anunţ al Direcţiei de Protecţie Socială din Mureş care dorea să cumpere la licitaţie, pe internet, ţigări pentru persoanele cu handicap care se află în centrele de asistenţă socială din judeţ.
Conducerea DGSAPC susţinea atunci că ţigările sunt destinate asistaţilor social.
"Solicitarea vine din partea directorilor de la centrele de adulţi, persoane neuropsihice, care sunt dependenţi de ţigări. Am recurs la această metodă pentru a preveni cerşitul ţigărilor sau situaţiile în care oamenii adună de pe jos chiştoace", declara directorul DGASPC Mures, Lorand Schmidt.