MENIU

Direcţia Apelor Dobrogea Litoral a demolat 70% din barurile de pe plajele din Mamaia

Foto: wordpress.com

Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) a demolat, în doar două zile, peste 70% din beach-barurile şi construcţiile provizorii din staţiunea Mamaia.

"Muncitorii şi utilajele DADL au finalizat demolarea la 70% din amenajările de plajă din staţiunea Mamaia", a declarat purtătorul de cuvânt al DADL, care a precizat că ceilalţi proprietari au preferat să-şi dărâme singuri construcţiile. "În conformitate cu legea, operatorii de plaje aveau obligaţia de a dezafecta construcţiile provizorii la sfârşitul sezonului estival.

"În condiţiile în care operatorii de plaje nu au făcut acest lucru, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral va dezafecta aceste construcţii, iar costurile vor fi imputate operatorilor responsabili", se arată într-un comunicat de presă al DADL.