MENIU

Dinu Patriciu: Un comunistoid şi un scelerat ca Băsescu nu mai poate conduce România

<descriere>

Dinu Patriciu, suporter liberal şi unul dintre cei mai bogaţi români, ar putea spune, după alianţa dintre PNL şi PSD, că şi-a văzut visul cu ochii. Dar nu o spune. Comentează însă, într-un interviu, în exclusivitate pentru evz.ro, care sunt, în aceste condiţii, şansele lui Traian Băsescu la fotoliul de la Cotroceni.

Un \"comunistoid\" şi un \"scelerat\" nu va mai conduce această ţară, este verdictul lui Patriciu, influentul susţinător al PNL, scrie evz.ro.

Încă din 2004, Dinu Patriciu propunea şi susţinea formula de guvernare PSD-PNL. A reluat mesajul şi anul trecut, după alegerile parlamentare. \"PNL are două opţiuni: să se ducă la guvernare cu PSD sau să plece în Opoziţie. Acestea sunt cele două opţiuni pe care le are, adică un guvern cu PSD dar condus de PNL, având prim-minstru liberal, pentru ca sa-şi asigure realizarea unui program liberal, sau să se ducă în Opoziţie, să aştepte să se termine focul celor doi urmaşi ai FSN, urmând ca, peste 4 ani, să fie din nou alegeri\", spunea afaceristul, pe care, la un moment dat, Crin Antonescu l-ar fi propus şi prim-ministru. Liderul PNL şi-a retras apoi declaraţia şi chiar sprijinul pentru Patriciu, considerat a fi un punct slab în campania electorală a lui Antonescu.

Dinu Patriciu a comentat, pentru jurnaliştii de la Evenimentul zilei, noua mişcare de pe scena politică a liberalilor, dar a ţinut să precizeze din start, că nu se implică în acţiunile politice ale acestor zile, preferând să-şi expună părerea \"în calitate de om, implicat în societatea românească\".