Dinu Patriciu: Românul şi marea
România a aşezat-o Dumnezeu pe malul celei mai tinere dintre mările planetei. S-a format acum vreo 8.000 de ani, prin revărsarea apelor Mediteranei în depresiunea unui lac cu apă dulce. Amintirea cataclismului preistoric de la sfârşitul ultimei glaciaţiuni a născut probabil legenda biblică a potopului. Civilizaţia a transformat Marea Neagră într-un LAC GRECESC pe care îl străbăteau argonauţii în căutarea spre est a lânii de aur.
Din vechime, ea este un spaţiu al confluenţelor. Cel mai înaintat avanpost al Imperiului Roman se află la Chersonesos, astăzi o suburbie a Sevastopolului în Crimeea. Acesta, aproape de gurile unui râu pe care îl coborau vikingii dinspre nord, simbolic într-un fel, este locul în care a fost creştinat prinţul Vladimir cel Mare în anul 988, ortodoxia răspândindu-se apoi către Kiev şi Moscova. Cu multe secole înainte, la puţin timp după moartea Mântuitorului, Sfântul Andrei debarcase la Tomis, primul spaţiu în afara Iudeii în care s-a întemeiat religia creştină.