MENIU

Dinu Gheorghe:Jucătorii şi-au bătut joc de victorie în meciul cu CS Otopeni

Foto: NewsIn

Preşedintele lui FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat miercuri că jucătorii sunt vinovaţi pentru remiza cu CS Otopeni, deoarece au ratat mai multe ocazii în prima repriză.

"Ne-am bătut joc de victorie, am avut şase ocazii de a marca, dar din păcate nu am putut să o facem. Sunt supărat că Braşovul este încă o echipă mică care trebuie să-şi facă ucenicia la Liga I câţiva ani, apoi putem să ridicăm şi noi capul", a spus Dinu Gheorghe, care a fost completat de antrenorul secund al ardelenilor Daniel Isăilă: "Rezultatul este injust, deoarece am controlat jocul în cea mai mare parte a lui".

La rândul său, antrenorul lui CS Otopeni, Liviu Ciobotariu, a spus: "Sunt foarte trist, pentru că este a treia sau a patra oară când pierdem victoriile astfel. Au fost două reprize complet distincte: în prima Braşovul a fost peste noi, dar la pauză am avut o dicuţie mai dură cu băieţii şi au înţeles ce vrem de la ei în acest moment. Zic că totul a mers bine până la acel fatidic minut 90. Cu ce, Doamne, am greşit să pierdem mereu în ultimul minut?!".

Echipa pregătită de Liviu Ciobotariu a remizat miercuri pe teren propriu cu FC Braşov, scor 2-2, după ce ambele formaţii au condus pe parcursul partidei, iar ardelenii au egalat în al doilea minut de prelungire.