MENIU

Dinastiile: Mai multe familii de profesori deţin catedrele din Facultatea de Chimie din Cluj-Napoca

Foto: phys.ubbcluj.ro

Universitatea Babeş-Bolyai a ieşit pe primul loc în topul universităţilor din întreaga ţară. Din această universitate nu lipsesc însă clanurile familiale. De exemplu, mai multe familii de profesori au împânzit Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca

O astfel de familie ar fi Silaghi-Dumitrescu. Ioan Silaghi-Dumitrescu, profesor de chimie, deţine funcţia de decan al Facultăţii de Chimie. În urmă cu doi ani, soţia acestuia Luminiţa Silaghi-Dumitrescu deţinea, funcţia de decan la aceeaşi facultate, iar soţul ei era şef de catedră. Acum Luminiţa Silaghi-Dumitrescu este prorector al Universităţii "Babeş-Bolyai". Fiul lor, Radu Silaghi-Dumitrescu este conferenţiar la Catedra de Biochimie şi Inginerie Biochimică în cadrul aceleaşi facultăţi.

Luminiţa Silaghi-Dumitrescu spune că au ajuns să lucreze la aceeaşi facultate datorită preocupării pentru chimie. "Nu am ajuns aici, în nici un caz pentru că eram căsătoriţi. Am dat concurs. La vremea respectivă soţul meu a primit repartizare, amândoi fiind studenţi foarte buni. El a fost primul din facultate, eu a doua. Eu am ajuns prin concurs pe un post de lector universitarla Facultatea de Chimie"

Cei doi s-au căsătorit încă din facultate şi au doi copii. Radu Silaghi-Dumitrescu a urmat pasiunea pentru chimie a părinţilor şi după două doctorate terminate în Statele Unite şi în Anglia, a ajuns să muncească alături de părinţii săi, la Universitatea "Babeş-Bolyai".

Luminiţa Silaghi-Dumitrescu a avut două mandate de decan la Facultatea de Chimie "Acumulând experienţă managerială, în urma activităţii ca decan, Andrei Marga, mi-a oferit o poziţie de conducere", a spus prorectorul.

Ioan Silaghi-Dumitrescu, soţul prorectorului, a decis să candideze pentru funcţia de decan în 2007. "Nu suntem subordonaţi unul altuia. Decanul este subordonat rectorului. Eu nu semnez decizii" a declarat Luminiţa Silaghi-Dumitrescu. Ea a adăugat că se ocupă doar de proiectele de cercetare, însă în privinţa Facultăţii de Chimie, orice decizii sunt avizate de rectorul, Andrei Marga.

Cât despre fiul lor, Radu "nu şi-a propus să candideze pentru funcţii de conducere, are proiecte de cercetare importante", a declarat mama sa.

Familia Silaghi- Dumitrescu au publicat împreună diferite lucrări, însă "se poate vedea contribuţia mea şi a lui, se poate cuantifica. Soţul meu este chimist anorganician specializat pe chimie teoretică, nu ne-a oferit sprijin neprincipial. Am folosit expertiza din specializarea soţului.", a declarat prorectorul Luminiţa Silaghi-Dumitrescu.

La catedra de Inginerie Chimică există o altă familie universitară, Călin Cristian Cormoş şi Ana-Maria Cormoş de la Catedra de Inginerie Chimică şi Ştiinţa Materialelor Oxidice. Ei au semnat împreună şi  diferite lucrări de specialitate.

O altă familie renumită este şi familia Mircea şi Castelia Cristea. Domul Cristea este şef de catedră la Catedra de Inginerie Chimică şi Ştiinţa Materialelor Oxidice. Soţia acestuia este şef la Catedra de Chimie Organică.

O altă familie cu preocupări în domeniul chimiei este Silvestru. Cristian Sorin Silvestru şi soţia lui Anca Daniela Silvestru lucrează la Laboratul de cercetare în chimie organometalică din cadrul Catedrei de Chimie Organică.

"Accept că sunt situaţii în care unii îşi trag soţul sau copilul, dar la noi nu a fost cazul. Nu ştiu dacă trebuie să dau seamă. Nu ştiu dacă copilul meu, nu ar fi trebuit să împartă cu studenţii ceea ce a învăţat", a spus Luminiţa Silaghi-Dumitrescu.

"Nici una dintre familiile de la Chimie nu e acolo pentru că unul dintre ei l-a târât pe celălalt. Au venit aici pentru că au fost buni şi foarte buni. Spre exemplu, Cristian Silvestru a venit de la Institutul de Cercetări, soţia sa a fost studentă fruntaşă. Familia Cristea a dat concurs la Facultatea de Chimie", a mai adăugat Silaghi-Dumitrescu. În plus, ea crede că pentru chimişti faptul că lucrează împreună e un avantaj, deoarece ei stau mult în laborator şi ajung acasă foarte târziu.

Luminiţa Silaghi-Dumitrescu spune că a lucrat şi la noul cod al educaţiei propus de Ecaterina Andronescu."Eu am oferit câteva sugestii. Aliniatul care prevedea incompatibilitatea soţ-soţie în coordonare directă, l-am pus cu mâna mea pentru că e puţin credibil că te poţi detaşa".

Cu toate aceastea în perioada când Luminiţa Silaghi-Dumitrescu a fost decan la Facultatea de Chimie, soţul ei a fost direct subordonat ei. "Din acest punct de vedere am conştiinţa împăcată. Nu am favorizat niciodată catedra soţului meu." Când a fost vorba de decizii"nu mergeam niciunul pe mâna celuilalt. Fiecare are punctele sale de vedere"

REALITATEA.NET nu şi-a propus să judece calitatea profesională a "rudelor-colegi de serviciu", ci doar să arate unele dintre cazuri. Citeşte mai multe despre campanie.

Dacă ştiţi exemple de "dinastii", scrieţi-ne!