MENIU

DINASTIILE: În politica din România finul este rege

Auzim mereu de familii politice, de cele mai multe ori făcându-se referinţă la doctrine sau afilieri doctrinare. În România însă, familii politice fac trimitere la înţesul ad-litteram al expresiei. Politica este o afacere de familie.

Printre cele mai cunoscute nume din politica este şi cel de Mitrea. Miron Mitrea este implicat în politica românească din 1996. A fost pe rând deputat şi mai apoi senator. Soţia sa este deputat din 2004, întâi în Mehedinţi şi apoi în colegiul uninominal nr.8, din Constanţa. Tot în colegiul nr.8 a candidat şi Claudia Petcu, soţia şefului CNSLR-Frăţia Marius Petcu. Printr-o coincidenţă bizară, Marius şi Claudia sunt finii lui Miron şi Manuela, fostul ministru al Industriilor fiind şi el în trecut şeful aceluiaşi sindicat.

Numele de Mitrea are greutate şi se mai pot găsi câteva relaţii familiale. Eugen Nicolicea este şi el deputat PSD, fiind finul lui Miron Mitrea, iar Cristian Dumitreascu este şi el cumătrul ubicuului senator PSD.

Relaţiile de cumetrie nu se sfârşesc aici, senatorul Alexandru Mazăre fiind fratele cunoscutului primar de Constanţa, Radu Mazăre. La ultimele alegeri a participat, pentru încă un mandat, George Băeşu, recomandat de relaţia sa de fin cu Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.

Familia nu este prezentă doar în rândul liderilor PSD. Liviu Brăiloiu, fratele primarului PSD din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a vrut şi el un loc în Parlament, însă nu l-a obţinut. A trebuit să se mulţumească cu un post de prefect al judeţului Constanţa, din care a fost demis de curând de ministrul interimar al Internelor, Vasile Blaga.

Cristina Dumitrache, fiica lui Ion Dumitrache, consilier judeţean în Constanţa, a ajuns şi ea, prin procesul uninominal, deputată. O altă situaţie interesantă a fost la Iaşi, unde liberalul Lucian Simirad încercat să ajungă deputat, sprijinit fiind de Constantin Simirad, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, exclus de curând din PSD pentru că şi-a anunţat susţinerea pentru Traian Băsescu.

Nu numai PSD are foarte multe familii în politică. Raluca Turcan de la PD-L este fina lui Theordor Stolojan şi soţia lui valeriu Turcan, consilier al preşedintelui Traian Băsescu.

Şi la PNL finul este rege. Deputatul Bogdan Olteanu a fost cununat de nimeni altul decât Călin Popescu Tăriceanu, fostul prim-minitru, şi acum este vicepreşedinte al BNR şi membru în consiliul de administraţie. Danile Chiţoiu este deputat ales în colegiul nr.4, din Giurgiu şi este tot un fin, de această dată al lui Dan Radu Ruşanu, vicepreşedinte PNL.

UDMR-ul înregistrează şi el un caz de "fini", o relaţie de acest gen fiind între Atilla Korodi, deputar UDMR şi Laszlo Borbely, deputat şi vicepreşedinte UDMR.

Într-un stat de drept se pot defini patru puteri în stat: executivă, legislatică, juridică şi cea a presei. România se poate lăuda cu o nouă putere democratică, puterea "finului".