MENIU

Dinamo - Turcu: "Nu sunt supărat pe Rednic, nu am nicio problemă să lucrez din nou cu el"

Foto: NewsIn

Acţionarul dinamovist Vasile Turcu a declarat, sâmbătă, că nu mai este supărat pe Mircea Rednic, deşi în ultimul timp cei doi s-au atacat virulent, şi nu excude ca pe viitor să colaboreze din nou cu tehnicianul dinamovist.

"Nu am fost supărat pe Cristi Borcea că i-a luat apărarea lui Mircea Rednic. Nu sunt supărat nici pe Rednic, nu am nicio problemă să lucrez din nou cu el. Are o datorie la mine de vreo doi ani, însă cred că o va achita până la urmă. Dacă el se va întoarce la Dinamo, îi doresc succes. Am fost toţi foarte supăraţi şi de aici au ieşit acele vorbe. Şi eu, şi el am greşit. Sunt dispus să mă întâlnesc cu el, să stăm la o masă şi să vorbim şi să punem lucrurile la punct", a spus Turcu.

După ce Dinamo a ratat toate obiectivele în acest sezon, acţionarul Vasile Turcu l-a atacat dur pe tehnicianul Mircea Rednic şi i-a cerut acestuia să-şi dea demisia, reproşându-i în special modul de pregătire al echipei şi gestionarea defectuasă a relaţiei cu jucătorii.

Oficialul dinamovist a explicat şi motivele care l-au adus în situaţia de a lua decizia de a se retrage de la gruparea alb-roşie: "Am fost prea dezamăgit anul acesta. Ratarea grupelor Ligii Campionilor mi-a provocat o mare supărare. Am luat decizia de a mă retrage şi asta o să fac. O să stau câteva zile să mă gândesc bine la ce voi face în viitor, dacă va fi Dinamo sau alt club, nu ştiu. Nu e exclus să mă întorc la Dinamo, pentru că eu sunt omul care vrea performanţă, nu mediocritate. De Cristi Borcea îmi pare cel mai rău, el a suferit cel mai mult, pe el apasă cea mai mare presiune acum".

Vasile Turcu a vorbit şi despre Ioan Ovidiu Sabau, cel care a fost foarte aproape de a prelua banca tehnică a echipei din Ştefan cel Mare: "Nu am nimic cu omul Sabău. Eu îl respect mereu pentru cariera sa de jucător profesionist, însă ca antrenor încă nu a demonstrat. La Dinamo se vrea întotdeauna performanţă, şi el nu cred că era pregătit pentru asta. Suporterii lui Dinamo nu au răbdare, aici se doreşte performanţă foarte repede".

Tehnicianul Mircea Rednic nu a fost demis de la Dinamo, însă preşedintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea, anunţase vineri că s-a înţeles cu Ioan Ovidiu Sabău pentru a antrena echipa din sezonul următor. Vineri seara, Sabău le-a comunicat acţionarilor lui Dinamo că nu mai doreşte să preia echipa.