Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei, după 2-1 cu Astra Ploieşti
\"Câinii\" au ajuns în \"careul de aşi\" al Cupei, după o dublă semnată Andrei Cristea. Ploieştenii au punctat prin Păun şi au avut un gol anulat în prima repriză, iar în partea a doua arbitrul Cristian Balaj a dictat două eliminări.
Dinamo a învins cu 2-1 pe Astra Ploieşti, joi, în ultimul meci din sferturile Cupei României, şi s-a calificat în penultimul act al competiţiei, unde au mai ajuns FC Braşov, FC Vaslui şi CFR Cluj.
Astra a început tare meciul şi i-a pus la colţ pe \"câini\", care, contrar cursului jocului, au reuşit totuşi să deschidă rapid scorul, prin Andrei Cristea (9). Prahovenii au luptat, însă, pentru a remonta handicapul iar în minutul 15 au primit un penalty după un fault al lui Moţi la Georgian Păun, care a şi transformat pentru 1-1.
Meciul a fost, poate, cel mai disputat al sferturilor Cupei, ambele formaţii încercând să ameninţe cât mai mult poarta adversă şi creându-şi numeroase ocazii.
În minutul 36, Astra a avut un gol anulat pentru ofsaid la Paulinho, decizia fiind una discutabilă, însă în cele din urmă scorul a rămas 1-1 până la pauză.
La fel ca în prima repriză, Dinamo a punctat rapid, prin acelaşi Andrei Cristea (53), servit ideal de căpitanul Claudiu Niculescu, iar apoi \"astralii\" s-au pus din nou pe treabă, încercând să egaleze din nou. Misiunea prahovenilor părea să devină una mai uşoară după ce Cosmin Moţi l-a faultat pe Georgian Păun din poziţie de ultim apărător şi a primit cartonaşul roşu (65). Numai că bucuria gazdelor a fost una de scurtă durată, când, imediat după reluarea jocului, Sorin Strătilă a văzut şi el roşu în faţa ochilor, după ce l-a lovit cu cotul pe Molinero (68).
Răsuflând uşuraţi după restabilirea egalităţii numerice, dinamoviştii au încercat să închidă meciul, dar Bogdan Miron s-a opus unui şut puternic al lui N\'Doye (75) pentru ca apoi să scape mingea în faţă şi să salveze din nou în faţa lui Andrei Cristea.
Pe final, chiar cu forţe proaspete în atac, ploieştenii nu au mai reuşit să se apropie de poarta lui Dinamo, care s-a impus cu 2-1.
CASETA TEHNICĂ:
ASTRA PLOIEŞTI - DINAMO 1-2 (Păun 17-penalty / Andrei Cristea 9, 55)
Astra: B. Miron - Mihalache (V. Sandu 84), Rohat, Oprsal, Crăciun - Strătilă, Seto (Hatchi 84), V. Gheorghe, Paulinho (Gafiţa 74) - Păun, Miranda. Antrenor: Nicolo Napoli.
Dinamo: Matache - Molinero, L. Goian, Moţi, Zie Diabate (Pulhac 57) - Boştină, L. Rus, N\'Doye (Zicu 85), Ad. Cristea - Niculescu (Tamaş 66), And. Cristea. Antrenor: Cornel Ţălnar.
Cartonaşe galbene: N\'Doye 38, Molinero 45, L. Rus 83
Cartonaşe roşii: Strătilă 69 / Moţi 65
Arbitri: Cristian Balaj - Vladimir Urzică, Liviu Ciubotariu
Stadion: Astra; Spectatori: 6.000
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Astra - Dinamo, scor 1-2.