Dinamo - Rednic susţine că Borcea nu i-a reproşat nimic în legătură cu pierderea campionatului
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat marţi că la întâlnirea pe care avut-o cu preşedintele executiv al clubului, Cristi Borcea, nu a primit niciun reproş legat de jocul echipei din înfrângerea cu FC Braşov, evoluţie care a anulat şansele alb-roşilor la titlu.
Tehnicianul s-a referit şi la declaraţiile lui Vasile Turcu, care afirmase că Rednic nu a fost dorit de unii jucători de la echipă: "Nu comentez declaraţiile domnului Turcu, care azi laudă lotul, iar mâine spune că este de trei lei... Informaţiile primite de el despre jucători şi antrenamente sunt eronate şi neverificate. Vreau să-i spun domnului Turcu că primul care m-a sunat când am venit la Dinamo a fost Lobonţ, tot el a fost şi cel care m-a sunat când mi-am dat demisia la Dinamo...".
În cursul zilei de marţi, Cristian Borcea s-a întâlnit cu Mircea Rednic la sediul clubului Dinamo pentru a discuta despre programul echipei, aşa cum a afirmat tehnicianul.
Dinamo a fost învinsă duminică, de FC Braşov, scor 0-2, şi a ratat astfel câştigarea titlului, cu o etapă înainte de finalul stagiunii.