Dinamo - Mitea susţine că nu a renunţat la ideea de a fi convocat din nou la echipa naţională
Mijlocaşul echipei Dinamo, Nicolae Mitea, a declarat, vineri, după vizita medicală, că vrea să câştige titlul de campion cu formaţia din Ştefan cel Mare, el precizând că însă se gândeşte că ar putea fi convocat la echipa naţională.
Jucătorul alb-roşiilor susţine că e bine ca într-o echipă să fie concurenţa mare pe posturi pentru că aceasta îi va motiva pe fotbalişti să muncească din ce în ce mai mult. De asemenea, mijlocaşul este de părere că formaţia sa este principala candidată la titlu şi le vede pe Steaua şi CFR Cluj ca principalele contracandidate.
Mitea a mai afirmat că N'Doye este o echiziţie bună pentru Dinamo, în timp ce plecarea brazilianului Julio Cesar ar putea însemna un minus pentru gruparea antrenată de Mircea Rednic. Fostul atacant al clubului Ajax Amsterdam a mai spus că Mirel Rădoi ar fi făcut faţă cu brio la fomaţia olandeză sau la oricare alt club din Europa, însă nu poate comenta decizia căpitanului stelist de a se transfera la Al-Hilal, în Arabia Saudită.
Dinamo a efectuat vineri dimineaţă vizita medicală la INMS, iar din lotul pregătit de Mircea Rednic au lipsit Bratu, Pulhac şi Zicu, care sunt accidentaţi şi îşi continuă programul de recuperare, în timp ce Blay, Zie Diabate, Thiago şi Vranjkovic au fost învoiţi, ultimii doi încercând să îşi caute echipe pentru că alb-roşii nu vor mai conta pe ei.