MENIU

Din cauza gerului, în Sibiu au loc zilnic avarii ale reţelei de apă

Foto: apacanal.ro

Gerul năprasnic din această perioadă crapă conductele de apă. La Sibiu, din cauza ţevilor sparte, sute de oameni au de mai multe zile presiunea scăzută la robinete. În fiecare zi, reprezentanţii societăţii Apă Canal trebuie să repare 4-5 avarii.

Prima zi din săptămână, primele avarii. O stradă din cartierul Vasile Aaron s-a transformat în patinoar, după ce o conductă s-a spart din cauza gerului.

În altă zonă din Sibiu, o altă ţeavă a pocnit, tot din cauza gerului năprasnic.

Oamenii cred că apa scursă pe stradă vine de la o fisură în conducta de canalizare, dar reprezentanţii Societăţii Apă Canal spun că nu este problema lor.

"Nu este avarie. Din câte am constatat este vorba de apa pe care cetăţenii o deversează pe străzi din curţi", a declarat Thomas Roth, purtător de cuvânt Apă Canal.

Dacă cei maturi sunt speriaţi de capcanele alunecoase de la tot pasul, copiii sunt fericiţi nevoie mare, pentru că au patinoar chiar în faţa caselor.
Mai multe articole despre:
Sibiu apă ger ţevi localnici societate lucrători