DIICOT a audiat familia minorei care ar fi murit după o întrerupere de sarcină, la clinica Sabyc
Procurorii DIICOT i-a audiat, joi, pe părinţii şi sora minorei care a murit în urma unei întreruperi de sarcină făcute la Clinica Sabyc în 2006, de către medicul Petru Mecuţ, au declarat surse judiciare.
Familia fetei susţine în faţa procurorilor că aceasta a cerut ajutorul lui Petru Mercuţ în momentul în care i s-a făcut rău, dar medicul i-a spus să mai aştepte câteva zile şi să revină la cabinetul său, pentru că dacă mergea la spital îi crea probleme.
După moartea fetei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a închis dosarul, considerând că nu e vorba de culpa medicală. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe numele lui Mercuţ a fost dată în baza unei expertize medico-legale, care a stabilit că fata nu a urmat tratamentul prescris de medic, ba, mai mult, a consumat alcool.
Procurorii cercetează moartea unei tinere de 17 ani, care ar fi decedat în urma unei întreruperi de sarcină făcută de medicul Petru Mercuţ la Clinica Sabyc în 2006.