MENIU

Diaconescu şi-a amânat vizita în Azerbaidjan din cauza situaţiei din Republica Moldova şi Italia

foto: NewsIN

Ministrul de externe Cristian Diaconescu şi-a amânat vizita pe care trebuia să o întreprindă astăzi şi mâine în Azerbaidjan, în contextul situaţiei create de cutremurul din Italia pentru comunitatea românească, dar şi din cauza violenţelor de la Chişinău.

Decizia de a amâna vizita pentru o dată ulterioară ar fi fost luată imediat după ce a fost confirmată prima victimă română a cutremurului din Italia, dar situaţia a devenit şi mai clară după ce situaţia de la Chişinău a degenerat.

MAE a anunţat marţi că susţine poziţia Uniunii Europene exprimată de Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, în ceea ce priveşte situaţia de la Chişinău şi face apel la toate părţile implicate în acţiunile din Republica Moldova să nu cedeze violenţei şi provocărilor. "Violenţele împotriva instituţiilor statului nu pot fi acceptate şi subliniază că este foarte importantă respectarea drepturilor inalienabile de întrunire liberă şi de manifestare paşnică a cetăţenilor", a atras atenţia ministerul de externe de la Bucureşti.

MAE a atras atenţia "ferm că la fel de importante sunt respectarea principiului statului de drept, în acelaşi timp cu respectarea drepturilor omului".

Citeşte şi

MAE avertizează republica Moldova că va respinge orice atitudine provocatoare la adresa României