MENIU

Diaconescu: Diplomaţia trebuie să rezolve problema colaboratorilor cu Securitatea

Foto: NewsIn

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a explicat duminică, pe un post de televiziune, că există "o problemă în sistem" pentru că personalul diplomatic nu este obligat să declare o eventuală colaborare cu Securitatea, o decizie de principiu trebuind luată pe viitor, întrucât mai exista cazuri de tipul Gafiţa.

"Pe de-o parte, ambasadorii noştri şi personalul diplomatic nu sunt supuşi obligaţiei de a face declaraţie privind eventuala colaborare cu Securitatea. Aceasta este o problemă. Pe de altă parte, sigur este un funcţionar public care reprezintă statul român. De aceea l-am invitat pe domnul Gafiţa să avem o discuţie la Bucureşti, să vedem cum stau lucrurile", a declarat duminică ministrul.

El a atras atenţia că mai există şi alte cazuri în care este posibil ca diplomaţii să fi colaborat cu Securitatea."Nu este singurul. Mai există persoane în sistem, dar nu cu funcţia de ambasadori". Şeful diplomaţiei române a subliniat că va trebui ca în perioada următoare să fie luată "o decizie de principiu" pentru aceste situaţii.

"În această situaţie nu avem cum să reacţionăm brusc. Nu este vorba numai de persoana domnului ambasador, este vorba despre relaţia diplomatică cu un stat, iar statul respectiv, Portugalia, de exemplu, ar putea să fie derutat în conditiile în care nu întelege de ce un ambasador este retras intempestiv de la post", a explicat ministrul. Diaconescu a completat că nu a discutat personal cu Gafiţa, secretarul general al MAE, Robert Cazanciu, fiind cel care a purtat discuţia de clarificare cu ambasadorul.

Ambasadorul Gabriel Gafiţa a fost chemat în ţară pentru consultări la sfârşitul lunii mai, iar surse diplomatice au declarat că ambasadorul ar putea fi retras din funcţia pe care o ocupa la Lisabona, decizia urmând să fie luată după ce va fi audiat în legatură cu situaţia apărută în urma deciziei Curţii de Apel privind colaborarea cu Securitatea, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni.

Curtea de Apel Bucuresti a decis în mai că ambasadorul României în Portugalia, Gabriel Gafiţa, a fost colaborator al fostei Securităţi, însă decizia instanţei nu este definitivă si poate fi atacată cu recurs.

Scandalul din jurul lui Gafiţa a început în iulie 2008, când ziarul Adevărul a anunţat că, în cazul ambasadorului României în Portugalia, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit că a făcut poliţie politică. Potrivit cotidianului, mărturie ar sta în acest sens notele informative făcute de Gafiţa în perioada 1977-1982. Gafiţa ar fi fost racolat ca informator al Securităţii în februarie 1977, pe când avea 25 de ani. Numele lui de cod era 'Rosetty' şi avea misiunea să deconspire starea de spirit din lumea literară, dat fiind că la vremea respectivă era scriitor. Colaborarea lui Gafiţa cu Securitatea nu a fost una gratuită, el beneficiind de diverse deconturi pentru informările pe care le făcea, oferind spre exemplu deconturi făcute cu ocazia zilei de naştere, sticle de coniac sau figurine chinezeşti.

Mai multe articole despre:
Cristian Diaconescu Securitate dosar ambasador