MENIU

Diaconescu a cerut explicaţii autorităţilor moldovene legate de românii întorşi la graniţă

Foto: gov.ro

Ministrul de Externe a României, Cristian Diaconescu, a cerut explicaţii MAE din Republica Moldova, privind motivele pentru care cetăţenii români sunt opriţi şi întorşi din drum la graniţa dintre cele două state.

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat la Arad că notele verbale trimise autorităţilor de la Chişinău reprezintă "un semnal foarte serios".

"Am cerut lămuriri de la Ministerul de Externe al Republicii Moldova privind motivele pentru care sunt opriţi cetăţeni români la graniţa între România şi Moldova. Ne-am exprimat preocuparea privind modul în care sunt trataţi aceşti cetăţeni. Ar fi bine ca în condiţiile în care există informaţii în legătură cu anumite preocupări ale colegilor de la Chişinău să ne fie transmise. Deocamdată, nu s-a pus problema, nu vom intra în dispută publică", a declarat Cristian Diaconescu.

Ministrul român a mai afirmat că relaţiile dintre România şi Moldova trebuie să rămână normale. "Este un context electoral pe care nu vreau să-l comentez, dar, subliniem, încă odată, faptul că suntem cetăţeni europeni sau dorim, aspirăm, spre acest statut, motiv pentru care libera circulaţie, repsectarea drepturilor fundamentale în acest sens sunt obligatorii".

"Cred că nu avem argumente, cel puţin din perspectiva României, stat care a sprijinit parcursul european al Republicii Moldova, să ne asumăm, cele două state, o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor", a declarat, pentru Realitatea FM, Cristian Diaconescu.

Ascultă declaraţia pe Realitateafm.net

Mai multe articole despre:
tren Diaconescu ministru graniţă cetăţeni externe