Dezvăluire-şoc a lui Constantinescu: Doina Cornea a fost arestată după Revoluţie; o păzeau Gabriel Oprea şi Eugen Bejinariu
Fostul preşedinte Emil Constantinescu face declaraţii şocante despre evenimente mai puţin cunoscute privind primele zile de după răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu. Constantinescu afirmă că Doina Cornea, cunoscută activistă anticomunistă, a fost practic arestată într-o cazarmă a armatei din Bucureşti.
Constantinescu mai spune că cei care o păzeau erau tinerii locotenenţi pe atunci Gabriel Oprea şi Eugen Bejinariu. "Au lăsat-o să vorbească doar când au vrut ei ca să o compromită", afirmă Emil Constantinescu, la "Interviurile 2+1" din ziarul Adevărul.
"Am auzit ce a declarat domnul Constantinescu. Nu vreau să îl jignesc, mă gândesc că doar a fost informat greşit şi nu că vrea să facă nişte speculaţii. Este adevărat că în ziua de 25 - 26 decembrie, nu mai ştiu exact, am fost trimis în această misiune, nu cu domnul Oprea, cu alt coleg. Am luat-o pe doamna Cornea de la căminul militar Cobălcescu şi am avut misiunea de a o apăra şi de a o duce la gară pentru a pleca la Cluj", a declarat Eugen Bejinariu la Realitatea TV.
"Nu am cunsocut-o niciodată pe doamna Cornea. Domnul Emil Constantinescu este dezinformat", a declarat Gabriel Oprea la Realitatea TV.
"Îmi pare rău că nu vreau să-l jignesc pe fostul preşedinte, mă gândesc
că a fost informat greşit şi nu că vrea să facă specualţii. Am fost trimis în această misiune, nu cu Oprea, cu alt coleg, Oprea nu a fost in această misiune, împreuna cu un detaşament de opt miliatri şi am luat-o pe Cornea de la căminul miltar Cobălcescu. Misiunea mea era s-o sui în tren ca să plece la Cluj", a declarat Eugen Bejinariu la emisiunea Realitatea Zilei.