MENIU

Dezbatere REALITATEA.NET: Fă-i agenda ministrului Culturii, Theodor Paleologu

Foto: News In

O lege a mecenatului care să atragă finanţări din mediul privat pentru cultură, protecţia patrimoniului naţional, dar şi un personal specializat şi bine pregătit în instituţiile de cultură sunt principalele obiective pe agenda ministrului Culturii, Theodor Paleologu. Sunt însă ele suficiente pentru a salva cultura românească? Ce alte măsuri ar fi necesare? REALITATEA.NET te invită să îi faci agenda de priorităţi ministrului Theodor Paleologu.

România are nevoie de o lege a mecenatului care să permită intervenţii financiare substanţiale pentru cultură, din partea mediului privat, susţine ministrul Culturii. O lege a sponsorizării care să acţioneze în favoarea culturii este prioritatea numărul unu a ministrului Theodor Paleologu.

Protejarea patrimoniului naţional este un alt obiectiv important pe agenda ministrului.  Theodor Paleologu susţine că sunt necesare măsuri importante pentru a îmbunătăţi legea privind patrimoniul, dar şi pentru a întări şi reorganiza instituţiile care se ocupă de patrimoniul naţional.

Problema clădirilor de patrimoniu sau a celor vechi dărâmate de interesele economice constituie o altă problemă prioritară pentru ministrul Culturii.

''Bucureştiul, prin unele aspecte e un oraş de lumea a treia. Publicitatea agresivă pe toată clădirile transformă capitala într-un oraş de lumea a treia'', consideră Theodor Paleologu. 

Sunteţi de acord cu aceste priorităţi? Ce alte măsuri ar fi necesare în domeniul culturii? Alcătuiţi-i agenda ministrului Culturii, Theodor Paleologu!

Citeşte şi  Theodor Paleologu: Prioritatea nr. 1 la cultură este legea sponsorizării