Detalii despre programul Patriot: Al doilea sistem a fost livrat în 2022. Misiuni specifice de apărare aeriană şi împotriva rachetelor
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au efectuat marți o vizită de lucru la Regimentul 74 PATRIOT Mihai Bravu. Al doilea sistem Patriot comandat de România a fost livrat și recepționat pe parcursul anului 2022.
Al doilea sistem PATRIOT, din totalul de patru câte au fost contractate pentru prima etapă a programului de înzestrare, a fost livrat, conform graficului agreat, în cursul anului 2022 şi a finalizat testarea de acceptanţă şi recepţia în luna decembrie, transmite MApN.
„Înzestrarea Forţelor Aeriene cu sisteme PATRIOT adaugă o capabilitate de apărare aeriană robustă, credibilă, interoperabilă şi flexibilă, destinată îndeplinirii misiunilor Armatei României. Cele patru sisteme constituie prima etapă a realizării unei capabilități de apărare aeriană cu baza la sol de ultimă generație, cu posibilităţi testate în luptă de apărare împotriva rachetelor balistice tactice şi a rachetelor de croazieră, complet integrabilă în sistemul NATO”, a spus ministrul Tîlvăr
Comanda Regimentului 74 a prezentat conducerii MApN și stadiul instruirii personalului de operare şi mentenanţă al unității, care va continua, în acest an, pregătirea prin cursuri organizate la Școala de artilerie antiaeriană (Air Defense Artillery School) din Statele Unite ale Americii, precum şi instruirea în ţară a personalului, pe configurația specifică echipamentelor livrate României, concomitent cu parcurgerea etapelor de testare, acceptanță și recepţie a sistemelor.
MApN: Primul sistem Patriot al României execută misiuni de apărare aeriană încă din 2021
Potrivit MApN, primul sistem PATRIOT a fost livrat Forțelor Aeriene Române în anul 2020, iar din anul 2021 execută misiuni specifice de apărare aeriană şi împotriva rachetelor a spaţiului aerian al României şi al NATO.
Sistemul al 2-lea PATRIOT a fost livrat în cursul anului 2022, testarea de acceptanţă şi recepţia au fost realizate în luna decembrie a anului trecut și a intrat deja în înzestrarea Regimentului 74 PATRIOT.
Sistemele al 3-lea şi al 4-lea PATRIOT au fost livrate parţial în cursul anului 2022, livrarea integrală, testarea de acceptanţă şi recepţia urmând a se finaliza în luna aprilie 2023.