Destinaţia de vacanţă preferată de români este Antalya
Antalya este destinaţia preferată de vacanţă a românilor, potrivit datelor ANAT! Turiştii de la noi se lasă uşor convinşi de serviciile all inclusive din Turcia. Mai ales că, din punct de vedere al preţurilor, sunt asemănătoare cu sejururile fără această facilitate din staţiunile de pe litoralul nostru.
Pe români îi atrag în Antalia ambientul, oferta şi preţurile. Dacă plătesc între 600 şi 2.000 de euro în vârf de sezon primesc absolut orice şi-ar putea dori. Şi nu e o glumă, dacă ne referim la mâncare, băutură şi distracţie.
În acest preţ beneficiază de o cazare într-un hotel exemplar amenajat - piscină, palmieri, petunii frumos mirositoare, podeţe peste apă, terase săpate în stâncă şi canapele confortabile sau arteziene. Tot în acelaşi preţ intră distracţiile - tir, fotbal, voley, aerobic, tobogane cu apă sau chiar teren de golf. Nu lipseşte nici relaxarea - hamam, saună sau un cocktail sub umbreluţă. Şi pentru că tot a venit vorba de cocktail - poţi mânca şi bea cât pofeşti. Băuturile spirtoase sunt şi ele la discreţie.
Iar până la miezul nopţii găseşti un restaurant cu bufet suedez deschis ori, dacă eşti prevăzător şi faci rezervare de dimineaţă, restaurant ca la carte cu specific italian, chinezesc, mediteranean sau internaţional. Cât despre servicii - la orice pas găseşti un angajat al hotelului care să îţi răspundă la întrebări sau să ajute în vreo problemă, cu zâmbetul pe buze.