Descinderi simultane în Vâlcea. 14 suspecţi de trafic cu persoane au fost arestaţi
Descinderi simultane în judeţul Vâlcea. Procurorii DIICOT au ridicat mai mulţi bărbaţi şi femei suspectaţi că ar face parte dintr-o reţea de trafic de persoane. 14 dintre cei ridicaţi au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.
Gruparea acţiona pe raza localităţii Brezoi, dar şi în Râmnicu Vâlcea. Membrii grupării căutau în special tinere, dar şi minore, pe care le plasau, ulterior, atât pe piaţa din Râmnicu Vâlcea, cât şi în străinătate, pentru practicarea prostituţiei.
Joi, gruparea a fost decapitată, iar procurorii DIICOT au reţinut 14 dintre membrii reţelei. Vineri dimineaţă, după încheierea audierilor, şapte dintre cei reţinuţi au ajuns în faţa Tribunalului Vâlcea pentru a primi mandat de arestare pentru 29 de zile.
În urma descinderilor, poliţiştii au descoperit la domiciliile suspecţilor 12 tinere dintre care patru minore care se aflau în evidenţa Poliţiei şi a Jandarmeriei. Acestea au fost amendate de mai multe ori pentru practicarea prostituţiei pe Valea Oltului şi în parcărie de tiruri din Râmnicu Vâlcea.
Cei 14 bărbaţi arestaţi sunt din Mehedinţi şi au intrat în atenţia poliţiştilor de la crimă organizată de aproape doi ani, când au fost reţinuţi tot pentru trafic de persoane, însă instanţa a hotărât că nu reprezintă pericol social şi a decis ca cercetarea lor să se facă în stare de libertate.
Tot atunci au primit interdicţia de a mai intra în oraşul Brezoi. La scurt timp, însă, gruparea s-a reorganizat în Râmnicu Vâlcea, în localitatea Ostroveni, de unde a început să racoleze tinere pe care le plasa, în vederea practicării prostituţiei, atât în Vâlcea, cât şi în străinătate. dacă vor fi găsiţi vinovaţi de trafic cu persoane, cei 12 riscă până la 14 ani de închisoare.