MENIU

Deputatul liberal Horea Uioreanu susţine că măsurile Guvernului Boc duc la adâncirea crizei economice

Foto: gardianul.ro

Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Horea Uioreanu susţine că măsurile anticriză anunţate de Guvern nu vor duce decât la adâncirea crizei economice, deoarece statul va avea cheltuieli pe care nu le va putea susţine.

Deputatul clujean susţine că cele 15 măsuri de stimulare ale economiei nu vor face decât să împovăreze bugetul de stat, lucru pe care Guvernul nu şi-l poate permite.

"Cele mai multe din măsurile anticriză ale Guvernului Boc duc la adâncirea crizei financiare. Deputatul liberal consideră că cele 15 măsuri de stimulare economică - ce fac parte din setul de 32 de măsuri anticriză ce vor fi implementate de Guvernul Boc - norme care se referă la scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri, susţinerea producţiei de export prin garanţii de stat sau extinderea programului Rabla înseamnă, de fapt, împovărarea statului cu cheltuieli pe care Guvernul Boc nu le va putea susţine financiar", arată Uioreanu în cadrul unui comunicat de presă.

În opinia acestuia, în condiţiile în care România s-a împrumutat de la FMI, contribuabilii vor deveni peste câţiva ani "fără economii şi lipsiţi de putere de cumpărare".

"Cele două partide şi-au petrecut ultimele opt luni de guvernare certându-se pe tema paternităţii măsurilor anticriză sau disputând oportunitatea implementării unor măsuri. Acum, când s-au pus în sfârşit de acord, au produs nişte măsuri de stimulare a economiei care vor avea, din păcate, efecte tocmai contrare: vor adânci şi mai mult criza economică din România", consideră viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor.
Horea Uioreanu susţine că dacă Guvernul continuă să lase nerezolvată problema reducerii cheltuielilor publice românii vor avea un nivel de trai din ce în ce mai scăzut, iar criza financiară se va prelungi.

"În concluzie, Uioreanu atrage atenţia asupra faptului că, în lipsa unei politici economice coerente, în contextul în care Guvernul Boc refuză cu obstinaţie reducerea reală a cheltuielilor publice şi pe fondul unui climat de guvernare şubred, românii, spre deosebire de cetăţenii altor ţări europene, vor trăi prelungirea crizei financiare şi, în consecinţă, vor asista la degradarea constantă a calităţii nivelului de trai", conchide deputatul PNL de Cluj.