MENIU

Depeche Mode a anulat încă trei concerte, cele din Varşovia, Riga şi Vilnius

Foto: www.telaviv-fever.com

Trupa Depeche Mode a anulat încă trei concerte, cele din Varşovia, Riga şi Vilnius, deoarece medicii au decis că solistul Dave Gahan are nevoie de mai mult timp pentru a se recupera şi pentru a se asigura că poate reveni pe scenă, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul oficial al trupei.

"Depeche Mode regretă să anunţe că sunt obligaţi să anuleze încă trei concerte din Tour of the Universe. Medicii au decis că este nevoie de mai mult timp pentru a permite solistului vocal, Dave Gahan, să îşi revină complet în urma bolii de care a suferit recent şi să se asigure că poate relua turneul în scurt timp", se arată în anunţul oficial.

Cele trei concerte anulate urmau să aibă loc în Varşovia (Polonia), pe 23 mai, în Riga (Letonia), pe 25 mai, şi la Vilnius (Lituania), pe 27 mai. Persoanele care deţin bilete pentru aceste trei concerte sunt sfătuite să le păstreze, până la un anunţ ulterior care va anunţa o posibilă reprogramare a concertelor.

"Trupa Depeche Mode a fost forţată să anuleze încă patru concerte din turneul Sound of the Universe, din cauza unor complicaţii apărute în starea de sănătate a solistului Dave Gahan. Acesta este supus în prezent unor teste. Depeche Mode îşi cere scuze tuturor fanilor pentru neplăcerile create şi îi doresc lui Dave o recuperare cât mai rapidă", se preciza, pe 14 mai, într-un anunţ publicat pe site-ul oficial al trupei britanice.

În anunţ se menţiona că, în afara show-ului de la Bucureşti, au fost anulate şi concertele la Sofia (pe 18 mai), Belgrad (20 mai) şi Zagreb (21 mai).

Trupa britanică a fost obligată să anuleze şi concertele din Atena şi Istanbul, anunţate pentru 12 şi 14 mai. În seara zilei de 12 mai, înaintea concertului ce trebuia să aibă loc la Atena, lui David Gahan i s-a făcut rău şi a fost transportat de urgenţă la spital. Potrivit presei bulgare, solistul a fost sfătuit de medici să meargă în SUA, pentru tratament.

Depeche Mode este una dintre cele mai longevive formaţii, devenită celebră la începutul anilor '80 şi prezentă cu 45 de piese în topurile single britanice. Formaţia este adepta stilului new wave, a lansat 11 albume de studio şi a vândut peste 75 de milioane de discuri.