Demolările pentru construirea pasajului Basarab continuă cu proteste din partea familiilor evacuate
Demolările pentru pasajul Basarab continuă. În această dimineaţă, buldozerele vor pune la pământ trei case de pe strada Orhideelor. La faţa locului au sosit şi poliţişti şi jandarmi, pentru că o familie se opune demolării.
În urma altercaţiei dintre cei evacuaţi şi forţele de ordine o persoană a fost uşor rănită şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că au fost obligaţi să îşi părăsească casele pentru care aveau acte de proprietate, iar odată cu demolările vor deveni chiriaşi în locuinţe sociale. De asemenea, ei sunt nemulţumiţi de sumele primite pentru locuinţele lor şi spun că vecinii lor au primit mai mulţi bani.
Oamenii sunt supăraţi şi pentru că nu au fost informaţi de acţiunile de demolare demarate astăzi şi nu au avut timp să îşi ia lucrurile din case.
Primăria va demola, joi, două imobile de pe traseul Pasajului Basarab, aflate încă în litigiu
Primăria va demola în scopul continuării lucrărilor la Pasajul
Basarab, două imobile ai căror proprietari au fost expropriaţi, în
condiţiile în care instanţa încă nu s-a pronunţat în procesul intentat
de proprietari împotriva exproprierii, potrivit avocaţilor.
"Pentru a realiza exproprierea, primăria a calculat valoarea imobilelor
pe grilele notarilor, care nu sunt conforme cu preţul pieţei şi au
plătit nişte sume de bani în conturi deschise special pentru asta. Au
primit mai puţin de 500 de euro pe metru pătrat, fără niciun raport de
evaluare. Locatarii care au avut o proprietate nu îşi mai pot cumpăra
nimic cu banii primiţi, ba chiar primăria le-a recomandat să se mute cu
chirie. Exproprierea a fost de fapt o naţionalizare forţată, abuzivă,
făcută încălcând Constituţia României şi drepturile proprietarilor
respectivi", a explicat, pentru NewsIn, avocatul
proprietarilor, Cătălina Rădulescu, care adaugă că în această situaţie
de află proprietarii a şase imobile.
Potrivit avocatului proprietarilor, aceştia şi-au recâştigat, în
instanţă, în 2008, drepturile de proprietate asupra imobilelor şi
terenurilor unde locuiesc. Hotărârea judecătorească a fost încălcată de
guvern, care a emis o nouă prevedere legală prin care decidea,
practic, continuarea construcţiilor pe terenurile proprietarilor.
"În acest moment există un nou proces pe rol, la Tribunalul Bucureşti,
însă primăria omite acest lucru în mod total absurd şi încălcând
principiile unui stat de drept", spune Rădulescu.
Primăria a anunţat, miercuri, că imobilele îi aparţin şi că joi va demara demolările la două dintre ele. "Precizăm că imobilele din strada Orhideelor, nr. 52 si 36 şi terenurile aferente au fost expropriate şi se află în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti, conform intabulării şi extrasului de carte funciară. Imobilele au fost locuite. Foştii proprietari şi-au încasat drepturile băneşti, conform prevederilor legale. Mai sunt de demolat două imobile, din strada Orhideelor, nr. 50 şi 54. Toate au fost expropriate, se aşteaptă eliberarea autorizaţiei de desfiinţare pentru a putea fi demolate", se arată în comunicatul remis de primărie.