Democrat-liberalii şi-au lansat sâmbătă, oficial, candidaţii la alegerile europarlamentare
Fără Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui, decisă să lupte de una singură pentru un fotoliu al Bruxelles, democrat-liberalii se laudă cu un fost premier şi candidat la preşedinţie, un fost ministru al Justiţiei şi un jurnalist. Ei se află pe primele trei locuri pe lista democrat-liberalilor, cu şanse reale să câştige un loc în Parlamentul European.
Monica Macovei. Pe rând procuror, avocat şi apărător al drepturilor omului. Monica Macovei a intrat, în 2004, în viaţa politică, atunci când a fost numită de Guvernul PD-L - PNL în funcţia de ministru al Justiţiei. Susţinută mai ales de democraţi, pe atunci, Macovei şi-a legat numele de înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate. A fost supusă şi unui test parlamentar, o moţiune simplă care a trecut cu 81 de voturi de Senat. Monica Macovei a fost înlocuită din funcţia de ministru în 2007, odată cu instalarea Guvernului Tăriceanu 2.
Traian Ungureanu este jurnalist, publicist şi a fost colaborator al ziarului Cotidianul până în momentul în care a acceptat să candideze la europarlamentare pentru PD-L. Ungureanu a lucrat şi pentru BBC. Ungureanu s-a plasat adesea în ultimii ani ca un susţinător al politicilor duse de preşedintele ţării. Traian Băsescu a intenţionat chiar ca în 2007 să-l numească ambsador la Londra, însă premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, s-a opus.
Pe lista PD-L, pe locuri cu mari şanse de reuşită mai sunt Cristian Preda - consilier prezidenţial, Marie-Jean Marinescu - actual europarlamentar, Iosif Matula, şi el europarlamentar, Sebastian Bodu - fost şef al ANAF, Petru Luhan-administrator al Consiliului Judeţean Suceava.