MENIU

Decizia în dosarul FNI s-a amânat pentru 13 mai

foto: RTV

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a decis, astăzi, să amâne luarea unei decizii în dosarul Fondului Naţional de Investiţii pentru data de 13 mai.

Avocatul Ioanei Maria Vlas a cerut, pe 13 aprilie, instanţei, în pledoaria finală din procesul FNI, să i se micşoreze clientei sale pedeapsa primită de la instanţa inferioară, spunând că Vlas nu mai doreşte să fie achitată.

În timpul şedinţei de judecată, avocata a precizat că Vlas recunoaşte că este vinovată de abuz în serviciu şi că regretă această faptă. Avocata le-a spus magistraţilor că Vlas a fost constrânsă moral să rămână în FNI, ea "neavând culoar de ieşire din această afacere".

De asemenea, avocata a susţinut că Vlas a fost preşedinta SOV Invest doar pentru un an şi trei luni, restul perioadei fiind plecată în Israel. În perioada în care Vlas a fost plecată, valoarea unităţilor de fond ale FNI ar fi fost dictată de Nicolae Popa, a precizat avocata. Înainte ca aceasta să îşi înceapă pledoaria, Ioana Maria Vlas i-a cerut acesteia "să fie scurtă".

La termenul de astăzi, avocaţii din dosarul FNI au cerut instanţei să acorde încă un termen pentru a cita lichidatorul Finevo Insonventy, după ce societatea SOV Invest a început procedura de faliment pe 27 februarie. 

Instanţa a decis, însă, să nu acorde un nou termen şi să citeze lichidatorul societăţii SOV Invest în cursul zilei de astăzi prin agent procedural. 

Procesul FNI a fost amânat, pe 9 martie, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece trei inculpaţi nu au avut avocat, instanţa precizând că, la termenul următor, vor fi desemnaţi avocaţi din oficiu, dacă acuzaţii nu îşi vor alege apărători.

Mai multe articole despre:
proces avocaţi FNI amânare