MENIU

De la începutul anului, statul a împrumutat aproape 30 miliarde de lei

Foto: Realitatea TV

Statul român trăieşte pe datorie. Pentru că nu are bani suficienţi, de la începutul acestui an, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de la bănci aproape 30 de miliarde de lei. De două ori mai mult decât în tot anul trecut. Suma este egală cu cea pe care autorităţile au dat-o pentru plata salariilor şi pensiilor în primele trei luni ale anului.

În 4 luni de zile, statul a încasat din vânzarea titlurilor de stat 26,8 miliarde de lei. Asta în condiţiile în care, pe tot parcursul anului 2008, valoarea împrumuturilor Ministerului Finanţelor nu a depăşit 13 miliarde de lei. Şi cheltuielile cu dobânzile pentru aceste datorii s-au majorat. În primul trimestru, acestea au depăşit un miliard de lei.

"Aceste împrumuturi sunt luate pentru asigurarea finanţării cheltuielilor bugetului general consolidat", a afirmat Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice.

Suma pe care statul a împrumutat-o este foarte apropiată de cea cheltuită cu asigurările sociale şi salariile bugetarilor în primul trimestru al acestui an.

Pentru a face rost de bani în continuare, Ministerul de Finanţe a anunţat că va mai vinde titluri de stat. Luna aceasta, statul vrea să împrumute 6 miliarde de lei de la bănci. În ciuda problemelor financiare, ministrul Finanţelor susţine că nici un euro din împrumutul luat de la Comisia Europeană nu va fi folosit pentru salarii şi pensii.

Prima tranşă de bani de la Uniunea Europeană va veni în luna iulie a acestui an şi va fi de 1,5 miliarde de euro. 

Mai multe articole despre:
stat bănci datorii împrumut Gheorghe Pogea