De anul viitor, telecomenzile din casă pot deveni doar o amintire
Indispensabila noastră telecomandă îşi trăieşte ultimii ani din viaţă. Poate chiar ultimul, pentru că de la anul vom putea nu numai schimba canalele, dar şi regla aerul condiţionat sau răspunde la telefon dând din mâini! Jurnaliştii de la NBC au testat minunea.
Potrivit unui studiu recent, în 91% dintre familii există lupte pentru telecomandă. În 12% dintre cazuri, luptele devin violente.
Soluţia se numeşte senzor de mişcare, iar inventatorul lui, inginer la o mare companie japoneză, spune că aparatul va schimba complet felul în care privim la televizor.
Dispozitivul este de fapt o cameră video tridimensională, care poate controla aproape orice aparat electronic. Ridici mâna, se deschide televizorul, baţi din palme, îl închizi. Schimbarea canalelor se face tot prin mişcare de mână.
Senzorul va fi implementat de la anul, pentru circa 50 de dolari în plus la preţul televizorului.