MENIU

David Beckham vrea să-şi încheie cariera de fotbalist la AC Milan

Foto: www.babble.com

Internaţionalul englez de 33 de ani ar fi trebuit să se întoarcă la Los Angeles pe 8 martie, după ce a fost împrumutat pe o perioadă de trei luni în Italia, însă Beckham e hotărât să nu se mai întoarcă.

"Intenţia mea e să rămân la Milan şi sper ca cele două cluburi să ajungă la un consens. Vreau să îmi termin cariera aici. Nu am vorbit personal cu Galaxy, dar cineva i-a contactat pe cei din conducerea clubului, din partea mea,  şi le-a exprimat dorinţa personală de a colabora în continuare cu Milan", a afirmat Beckham.

"Deocamdată nu ştiu dacă Galaxy m-ar lăsa să plec, aşa sper. Am făcut tot ce am putut, dar rămâne la latitudinea celor două cluburi. Să joc pentru Milan este mult mai bine decât mă aşteptam. Este unul dintre cele mai mari cluburi din lume şi este o experienţă incredibilă pentru mine. Am fost bine primit aici şi m-au convins să rămân. Sunt surprins de felul în care am reuşit să mă adaptez la regimul de antrenament, iar antrenorul m-a pus direct în echipa de start, ceea ce mărturisesc că nu mă aşteptam. Sunt pregătit din punct de vedere fizic şi sunt încrezător că acesta este cel mai bun lucru pentru mine. Când am ajuns în cantonamentul din Dubai nu eram în cea mai bună formă fizică, dar acum am revenit la normal, munca pe care am depus-o mi-a prins foarte bine", a declarat David Beckham pentru "The Sun".

După ce luni porţile transferurilor s-au închis, Beckham nu mai poate semna un contract permanent cu Milan decât la finalul sezonului. Dar i s-ar putea permite să-şi prelungească perioada de împrumut până în iunie, dacă bineînţeles, Galaxy ar fi de acord.

"Nu s-a discutat deocamdată despre un posibil contract, însă este timp suficient. Nu e o grabă atât de mare pe cât crede lumea". Beckham, care mai are trei ani din contractul cu Galaxy de 25 de milioane pe an, a declarat toate acestea după egalul cu Rangers de miercuri seară.

Internaţionalul speră că prestaţia sa pentru granzii italieni a fost suficient de bună pentru ca să fie lăsat să joace din nou în amicalul din Spania de săptămâna viitoare.

"Nu am vorbit cu Fabio Capello deci nu ştiu dacă voi fi titular în meciul de săptămâna viitoare. Managerul e neschimbat. Te ţine în suspans până în ultima clipă, dar dacă joci bine eşti inclus în lot de cele mai multe ori. Este foarte important pentru mine să particip la Campionatul Mondial din 2010 şi cu siguranţă dacă joc pentru Milan aş avea mai multe şanse să-mi îndeplinesc scopul. Dar obiectivul meu principal este să rămân la acest club şi să joc la cel mai înalt nivel", a adăugat internaţionalul.

În meciul cu Glasgow Rangers, Beckham a intrat din primul minut, dar a fost şi primul jucător înlocuit, după 45 de minute, aşa că nu s-a chinuit prea mult. Toate golurile au fost date după pauză de Pato şi Kaka pentru Milan, iar Beasley şi Sasa Papac au punctat pentru Rangers.

Beckham era deja istorie la finalul meciului, dar îl mai aşteaptă multe provocări, probabil se va strădui mai mult.