MENIU

Dave Gahan promite că noul turneu Depeche Mode va fi la fel de "temperamental" ca şi muzica trupei

Foto: musik-base.de

Dave Gahan, vocalistul trupei Depeche Mode, promite că noul turneu, intitulat "Tour of the Universe 2009", care va include şi România, va fi la fel de "temperamental" ca şi muzica trupei, a declarat acesta pentru portalul revistei americane Spin.

Solistul trupei a mai anunţat că regia concertelor din turneul care va începe în luna mai este concepută în colaborare cu fotograful şi cineastul Anton Corbijn, care lucrează cu Depeche Mode de aproape 20 de ani.

Cei de la Depeche Mode intenţionează ca fiecare concert să fie deschis de piesa "In Chains", inclusă pe cel mai nou album al trupei, "Sounds Of The Universe". Albumul va fi lansat pe 20 aprilie în Europa şi pe 21 aprilie în America de Nord.

"Sounds Of The Universe", al 12-lea album de studio al trupei, a fost înregistrat în studiourile din New York şi Santa Barbara şi conţine piese compuse de doi dintre cei trei membrii ai trupei, Martin Gore şi Dave Gahan.

Concertul la Bucureşti inclus în "Tour of the Universe 2009" va avea loc pe 16 mai, de la ora 20.00, în Parcul Izvor. Depeche Mode a mai cântat în România pe 23 iunie 2006, când peste 40.000 de oameni au asistat la evenimentul găzduit de fostul stadion "Lia Manoliu". 

"Tour of the Universe 2009" va începe cu un show de încălzire, pe 6 mai, în Luxemburg, şi cuprinde peste 50 de oraşe din Europa, Asia şi America, potrivit portalului oficial al Depeche Mode.

Bucureşti este, de altfel, prima capitală din Europa de Est pe care Depeche Mode o va vizita în cadrul turneului. Una dintre cele mai spectaculoase serii de reprezentaţii live Depeche Mode, "Tour of the Universe 2009" va atrage numai în Europa peste 1,3 milioane de fani, anunţându-se a fi evenimentul muzical al anului 2009, spun organizatorii concertului, Emagic.

Depeche Mode, considerată una dintre cele mai importante trupe din istoria muzicii, a vândut, în aproape 30 de ani de carieră, peste 75 de milioane albume în toată lumea. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără "Enjoy the Silence", "Policy of Truth", "Personal Jesus", "People Are People", "Strangelove", "Master and Servant", "Everything counts" şi "It's No Good".

Mai multe articole despre:
România turneu concert Depeche Mode Dave Gahan