MENIU

Datoriile Spitalului Judeţean Braşov ating zece milioane de lei

Foto: NewsIn

Spitalul Judeţean Braşov este la un pas de a intra în colaps. Instituţia are de dat 2,5 milioane euro către furnizorii de medicamente şi materiale. Ca să poată plăti salariile angajaţilor pe luna iunie, conducerea spitalului a apelat la ajutorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Datoriile au fost descoperite în urma unei evaluări făcute de noua conducere a spitalului.

"Datoriile spitalului în momentul de faţă sunt de aproximativ un mld. de lei către Serviciul de Medicină Legală şi 99 mld. de lei la diverşi furnizori", a declarat Dan Grigorescu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Braşov.

Spitalul mai are stocuri de medicamente pentru cel mult două săptămâni. 20 din cele 22 de aparate de radiologie nu au autorizaţie de funcţionare, iar lipsa de personal este acută.

"Au plecat in străinătate, şi-au dat demisia, au plecat în pensie, iar posturile sunt blocate, iar această deblocare nu poate veni decât de la minister", a precizat Mihaela Niţă şef serviciu salarizare Spitalul Judeţean Braşov.

În Spital ar mai fi nevoie de 200 de asistente, medici şi personal auxiliar. Instituţia are nevoie de 4 milioane de lei pentru plata salariilor în 15 iunie, iar de la CAS poate obţine doar 2,6 milioane de lei.

"Încercăm să deblocăm această situaţie, am şi inceput demersurile către Casă, inclusiv Casa Naţională, pentru a avea banii, sigur pentru salarii şi promisiuni şi pentru jumătate din al 13-lea salariu", a declarat Ioan Muntean, manager Spitalul Judeţean Braşov.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov asigură tratament şi intervenţii chirugicale şi pentru cazurile grave venite din judeţele Covasna şi Harghita.
Mai multe articole despre:
spital medici Braşov salarii plată datorie materiale