MENIU

Datele INS arată că inflaţia pe 2008 a fost de 6,3%

Foto: RTV

Inflaţia pe anul 2008 este sub estimările specialiştilor. Preţurile au crescut anul trecut cu 6,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Rata anuală a inflaţiei a coborât la finalul anului trecut la 6,30%, de la 6,74% în noiembrie, potrivit datelor publicate marţi de Statistică, nivelul depăşind cu 1,5 puncte procentuale marja superioară a intervalului din jurul ţintei BNR, chiar dacă a fost sub aşteptările analiştilor.

Nivelul inflaţiei anuale din decembrie este semnificativ sub prognoza de inflaţie a băncii centrale pentru finalul lui 2008, de 6,7%.

Însă datele publicate marţi confirmă o nouă ratare a ţintei de inflaţie a Băncii Naţionale a României (BNR), de 3,8% plus sau minus un punct procentual pentru finalul lui 2008. BNR a adoptat ţintirea inflaţiei în 2005 şi a reuşit să-şi atingă obiectivul într-un singur an, respectiv în 2006, când rata anuală a inflaţiei de la sfârşitul anului, de 4,87%, a fost sub ţinta anunţată, de 5% plus sau minus 1%.

Mai multe articole despre:
preţuri BNR bani inflaţie INS