Dantes Inferno va fi lansat şi pe PSP
Electronic Arts a anunţat miercuri că jocul Dante’s Inferno va fi lansat şi pe PSP, fiind bazat pe prima parte din Divina Comedie a lui Dante Alighieri.
Versiunea pentru PSP este realizată de studiourile EA Redwood Shores şi Artificial Mind and Movement, amândouă din Montreal, Canada.
„Echipa noastră şi cea de la A2M încearcă să prelucreze viziunea lui Dante şi să o aducă direct pe PSP”, a declarat Jonathan Knight, producător executiv la Dante’s Inferno. „Posesorii de PSP pot să se aştepte la acelaşi gameplay ca şi în celelalte versiuni de consolă”, a mai afirmat Knight.
Dante’s Inferno va fi disponibil simultan pentru PSP, Playstation 3 şi Xbox 360 în cursul anului viitor. Versiunea de PC nu a fost anunţată oficial, dar există zvonuri că va fi disponibil şi pe această platformă.