MENIU

Daniela Gyorfi: Madonna a demonstrat că nu trebuie să ai voce pentru a fi artist

Foto: www.gardianul.ro

Daniela Gyorfi, pe care presa românească a comparat-o deseori cu Madonna pentru apariţile ei extravagante, a declarat în exclusivitate pentru REALITATEA.NET, că diva a demonstrat că nu trebuie să ai calităţi vocale excepţionale pentru a fi artist.

Vedetele autohtone s-au aflat printre cei peste 60.000 de spectatori care au participat la show-ul reginei muzicii pop, miercuri seară, în Parcul Izvor. 

Daniela Gyorfi a declarat în exclusivitate pentru REALITATEA.NET că a aşteptat cu nerăbdare să o vadă pe scenă pe regina muzicii pop şi, tocmai de aceea, a fost printre primii cumpărători ai biletelor la concertul de la Bucureşti.

"Madonna nu este o cântăreaţă de voce. Cu toate acestea, este un nume greu de egalat în muzică, este un one show-woman. Din punctul meu de vedere, nu poţi să dansezi atât de mult şi să cânţi în acelaşi timp. Madonna a oferit un spectacol, în stil american", explică Gyorfi.

Cântăreaţa este de părere că diva a demonstrat că nu trebuie să ai calităţi vocale excepţionale pentru a realiza un spectacol atât de grandios. "Madonna este o industrie, susţinută de sute de oameni", conchide ea.

 

 

Mai multe articole despre:
Madonna concert Daniela Gyorfi