MENIU

Daniel Tudorache, banii sau LIBERTATEA: Fostul edil riscă să ajungă după gratii dacă nu se duce cu banii la DNA

Daniel Tudorache

Zi cu miză urișă pentru fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache. Judecătorii decid dacă îl scapă pe fostul edil de cauțiunea uriașă pe care i-au impus-o procurorii în dosarul de corupție, în care anchetatorii vorbesc de șpăgi în excursii de lux și diamante plătite prin intermediul fostei soții și a menajerei. Cum astăzi expiră termenul, fostul edil riscă să ajungă după gratii dacă nu se duce cu banii la DNA. 

UPDATE: Daniel Tudorache a ajuns la Tribunal în urmă cu puțin timp. Acesta nu a făcut declarații la intrarea în instanță.

Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, a fost sub control judiciar, pe 21 noiembrie, după ce a fost audiat toată noaptea de procurorii DNA. Pe numele său a fost impusă o cauțiune de 1 milion de euro. În acelaşi dosar s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice, fosta soţie a lui Tudorache şi o persoană fizică aflată în anturajul fostului primar.

Procurorii DNA au anunțat într-un comunicat ce acuzații îi aduc lui Daniel Tudorache, atât din calitatea de primar al Sectorului 1, viceprimar, cât și din cea de deputat. Este vorba despre complicitate la trafic de influență și spălare de bani.

„În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență”, menționează DNA.

Celor trei inculpați li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020, mai arată procurorii. Astfel: 1.000.000 euro - Daniel Tudorache, 200.000 euro - fosta soție, 75.000 euro - persoană fizică aflată în anturajul primarului.

„În perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituție aflată în subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor). În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență”, se arată în rechizitoriul DNA.

„În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Tudorache Daniel. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenței. De altfel, există suspiciunea rezonabilă că primarul de la acea vreme Tudorache Daniel ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său”, mai spun anchetatorii.

Mai multe articole despre:
daniel tudorache cautiune