MENIU

Daniel Ghiţă a câştigat gala K1 de la Tokyo

Foto: budomagazin.hu

Românul a câştigat toate partidele prin KO în prima repriză şi s-a calificat în turneul Final Elimination, de la Seul, ultimul obstacol înainte de marea piramidă din decembrie, de la Yokohama.

Luptătorul român Daniel Ghiţă a câştigat azi gala K1 de la Tokyo, după ce l-a învins pe ucraineanul Serghei Laşcenko în finala piramidei de 8 printr-un KO şi a reuşit să se califice pentru Final Elimination, turneu decisiv pentru a obţine un loc pentru marea finală de la Yokohama.
Românul a dominat clar disputa în special datorită loviturilor de picior şi l-a învins pe Laşcenko prin KO după numai două minute, reuşind astfel să câştige toate meciurile din piramidă încă din prima repriză. Ghiţă trecuse în sferturile de finală de britanicul John Love, prin KO, după numai un minut de luptă, graţie unei lovituri de stânga la cap. În penultimul act al competiţiei, românul ar fi trebuit să îl întâlnească pe olandezul Malvin Manhoef, însă acesta a abandonat din cauza problemelor medicale de la meciul din sferturi, iar locul său a fost luat de rezerva Yuki.
Luptătorul din Bucureşti nu a avut probleme nici în faţa acestuia, reuşind un nou KO în mai puţin de un minut şi jumătate. Final Elimination, la care vor participa 16 luptători, va avea loc pe 26 septembrie, la Seul, şi este practic trambulina spre marea gală de la Yokohama, care se va disputa pe 5 decembrie.

Mai multe articole despre:
K1 Bucureşti seul Daniel Ghiţă Yokohama