MENIU

Dâncu: Prin faptul că a sărbătorit duminică seara, PSD a prevalidat alegerile

Vasile Dâncu

Social-democratul Vasile Dâncu a declarat marţi că gestul liderilor PSD de a sărbători victoria în alegeri duminică seara, la aflarea exit poll-urilor, poate fi interpretat ca o \"prevalidare\" a scrutinului, dar că e greu de apreciat dacă va avea câştig de cauză prin contestaţia depusă la CCR.

\"Suntem pe tărâmul tuturor posibilităţilor. Judecând după faptul că PSD, prin faptul că a sărbătorit duminică seara, a prevalidat alegerile, judecând după raportul OSCE care nu a constatat nereguli mari în desfăşurarea alegerilor, mi se pare că nu ar avea mari şanse\", a declarat Vasile Dâncu pentru NewsIn.

El a precizat totuşi că depinde ce dovezi aduce PSD. \"Dacă sunt dovezi solide sunt şanse ca CCR să fie sensibilă, dacă e vorba mai degrabă de a trage de timp vis-a -vis de dezbaterea care va exista în partid asupra vinovăţiilor pentru piederea alegerilor, acest demers ar putea aduce semne de întrebare. Sunt speculaţii din partea mea, s-ar putea să fie vorba de o altă strategie a PSD\", a spus Dâncu.

Social-democratul a apreciat că dreptul de a contesta alegerile trebuie folosit cu responsabilitate, pentru că România este un stat membru al Uniunii Europene.

Legat de dezbaterea din partid care survine după momentul electoral, Vasile Dâncu a apreciat că Mircea Geoană are suficiente argumente pentru a rămâne preşedintele partidului, reuşind să coaguleze o coaliţie şi să mobilizeze peste 5 milioane de români la vot, dar că, pe de altă parte, pot fi aduse şi contraargumente. Personal, Dâncu a spus că nu este adeptul ideii că un eşec electoral implică neapărat şi schimbarea conducerii unui partid.

\"Cred că este nevoie mai degrabă de o analiză mult mai serioasă legată de cum s-a dezvoltat partidul în ultimii ani, de şansele partidului, acestea sunt lucruri mai importante decât simplele dezbateri ale momentului\", a spus Dâncu.

În ceea ce priveşte rezultatele exit-pollurilor, Vasile Dâncu, care a contribuit prin Institutul pe care îl conduce la realizarea unui astfel de sondaj pentru postul de televiziune B1 Tv, a spus că, dacă liderul PSD l-ar fi întrebat în ziua alegerilor despre scorul pe care l-ar obţine, \"ar fi făcut o excepţie\" şi i-ar fi comunicat \"prezumţia legată de pierderea alegerilor\".

\"Deşi nu era un sondaj care să aibă legătură cu partidul, era un contract plătit cu o televiziune, având în vedere că, de exemplu, eu am atâtea legături politice, dacă Mircea Geoană m-ar fi sunat, pentru că era un personaj important, făceam o excepţie şi i-aş fi comunicat prezumţia mea legată de pierderea alegerilor\", a precizat marţi Vasile Dâncu, care a realizat, cu IRES şi CSOP, un sondaj de opinie. Exit-pollul dat publicităţii la ora 21.00 de CSOP-IRES, şi care reflecta situaţia de la urne până la ora 19.00,  i-a plasat pe cei doi candidaţi la Preşedinţie la egalitate, iar exit-pollul cu datele de la ora 21.00 îl prezenta pe Băsescu drept câştigător.

\"Am vorbit cu unii social-democraţi, dar nu am vorbit mult în timpul exit-pollurilor, ne-am închis toţi telefoanele în cea mai mare parte a timpului pentru a putea lucra. Mircea Geoană ar fi ştiut cum să mă găsească, probabil că s-a consultat cu celelalte institute de sondare şi probabil nu a avut încredere în sondajul nostru\", a mai spus Dâncu.

Mai multe articole despre:
alegeri PSD vot preşedinte Vasile Dâncu validare