MENIU

Dan Voinea, revocat de CSM din funcţia de adjunct al Secţiei Parchetelor Militare

Foto: gandul.info

Secţia pentru procurori a CSM a decis joi revocarea din funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare a lui Dan Voinea, care s-a ocupat de dosarele Mineriadelor şi Revoluţiei. Voinea a anunţat, după decizie, că îşi va depune la Consiliu cererea de pensionare.

Voinea a declarat că nu îşi reproşează nimic şi că a fost "întotdeauna de partea victimelor". El a precizat că, din 1977, de când este magistrat, nu a avut nicio achitare.

Avizul CSM pentru revocare este consultativ. Ulterior, potrivit procedurii, solicitarea este trimisă şefului statului, care poate accepta sau nu cererea de revocare din funcţie a lui Voinea.

Revocarea procurorului a fost decisă la o zi după ce DIICOT a anunţat scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu pentru mai multe fapte în Mineriada din iunie 1990.

Cererea de revocare a lui Voinea a fost înaintată, anul trecut, de către Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la sesizarea Procurorului General.

La Secţia pentru procurori a CSM se află şi sesizarea Comisiei de disciplină pentru procurori în cazul lui Dan Voinea pentru abateri disciplinare în execitarea funcţiei.

Dan Voinea a deţinut, între anii 1997 şi 2000, şefia Secţiei Parchetelor Militare. În aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit în funcţia de procuror militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare.

Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, i-a trimis, pe 27 octombrie 2008, ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, cererea de revocare a adjunctului Secţiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, cel care s-a ocupat de dosarele Revoluţiei şi Mineriadei.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Robert Cazanciuc, a declarat, la momentul respectiv, că solicitarea este însoţită de o expunere de motive, document în care au fost preluate principalele constatări ale raportului de control al CSM la Secţia Parchetelor Militare.

Kovesi a susţinut că procurorul militar Dan Voinea i-a prezentat lui Ion Iliescu o altă învinuire decât cea pentru care a început urmărirea penală.

Vezi AICI şi declaraţia lui Dan Chiujdea, membru al CSM, referitoare la revocarea lui Dan Voinea 

Mai multe articole despre:
CSM mineriadă procuror Dan Voinea revocare