MENIU

Dan Petrescu: \"E cel mai important rezultat din cariera mea de antrenor\"

<descriere>

Antrenorul Unirii Urziceni a recunoscut că succesul în faţa Sevillei e cel mai important din cariera sa de antrenor, însă ar fi vrut ca victoria în faţa spaniolilor să fi adus o calificare în optimile Ligii Campionilor

\"Este o victorie extrordinară pentru fotbalul românesc, pentru cluburile din România, dar din păcate pentru noi nu ne-a adus calificarea. Mai avem de muncit un meci. A fost ca atunci când am luat campionatul. Ne-am bucurat la meciul cu Timişoara, dar mai aveam de jucat cu Steaua. E un lucru extraordinar că suntem în primăvara europeană, dar când joci cu Sevilla, o baţi, şi ai 8 puncte, e păcat că ne-am calificat deja\", a spus Dan Petrescu, la TVR1.

Antrenorul Unirii a vorbit şi despre pariul inedit pe care l-a făcut cu elevii săi, după succesul de la Glasgow, 4-1 cu Rangers, că nu vor mai câştiga niciun punct în Liga Campionilor.

\"Multă lume nu ne dădea şanse şi acum regretă ce au spus. Sincer, nu mă aşteptam după meciul de la Glasgow să mai avem vreun punct. Am făcut-o şi pentru a-i motiva. A mers acest lucru şi acum să vedem ce le voi da. Merită felicitări. Când eşti bine organizat şi munceşti, chiar dacă echipa adversă e mai bună, poţi câştiga.  Voiam să ne calificăm de azi. Dar mai avem de muncit\", a explicat Petrescu.

\"Prima repriză nu meritam să câştigăm, dar am avut un gol corect marcat care a fost anulat. E cel mai important rezultat ca antrenor. Nu am bătut niciodată cu o echipă de talia Sevillei. Au jucat cu ei de 4 ori şi au câştigat\", a încheiat tehnicianul Unirii.

Unirea Urziceni a reuşit, marţi, să învingă formaţia spaniolă FC Sevilla, scor 1-0, în etapa a 5-a a Grupei G a Ligii Campionilor şi va juca meciul decisiv pentru calificarea în optimi cu Stuttgart, în ultima rundă, asigurându-şi deja prezenţa în 16-imile Ligii Europa.